Tag-Archive for ◊ hotelul ◊

12 May 2011 Agentie de turism sau ne organizam singuri vacanta?

Internetul si companiile aeriene low-cost au facut ca orice vacanta sa fie mult mai usor de organizat si sa nu mai avem nevoie de serviciile agentiilor de turism.

Cei care vor sa isi organizeze singuri vacanta au posibilitatea sa aleaga compania aeriana cu pretul, serviciile si orarul care le convine. Cand vine vorba de cazare, cei care isi cauta singuri un hotel pot afla tot ce vor din recenziile lasate de alti calatori pe site-uri, dar au la dispozitie si site-uri ce ofera servicii complete: bilet de avion, cazare, asigurari de calatorie.

Europa a devenit, insa, accesibila oricui. Adevaratele probleme apar cand trebuie sa ajungem pe alte continente, unde ne-am putea putea simti pierduti si coplesiti de diferentele culturale

La o agentie din Bucuresti gasim o vacanta de 10 zile, pe plajele din Goa, la pretul de 1.900 de euro de persoana. Perioada aleasa este februarie-martie. Totusi, o camera dubla din acelasi hotel de cinci stele costa 1.426 de dolari pentru noua nopti. Adica 713 euro de persoana.

La aceasta suma trebuie adaugat transportul. Biletul de avion pe ruta Bucuresti – Mumbai costa la Turkish Airlines 649 de euro dus-intors in acea perioada. Din Mumbai trebuie, insa, luat si un tren pana in Goa. La clasa 1 cu aer conditionat biletul costa 27 de euro. Transportul ajunge astfel la aproximativ 700 de euro.

In Europa se pot face excursii mai ieftine si mai sigure fara ajutorul agentiilor. La Paris, de exemplu, un weekend la inceputul lunii martie costa 300 de euro cu tot cu transport. Avionul costa in acea perioada 140 de euro la Blue Air sau Wizz Air si 190 de euro la Air France. Hotelul din oferta costa 177 de euro.

Organizarea propriei vacante poate fi stresanta si obositoare, dar ofera mai multa satisfactie si siguranta. De asemenea, cei care isi planuiesc singuri excursia vor evita situatii neplacute intalnite la o agentie de turism din Bucuresti care promitea turistilor cazare in Budapesta, iar hotelul se afla la exact 70 de kilometri de capitala ungara.

05 Nov 2010 Qatar Airways angajeaza in Romania

Compania aeriana Qatar Airways a dat startul unei campanii de recrutare de personal in tara noastra. Operatorul aerian se pregateste astfel de lansarea, incepand cu 2011, a unui numar de zboruri pe ruta Doha-Bucuresti, potrivit unor informatii postate pe site-ul companiei aeriene din Orientul Mijlociu.

Compania aeriana Qatar Airways

Cei care vor sa aplice pentru un post in cadrul Qatar Airways trebuie sa indeplineasca anumite conditii: varsta minima este 20 de ani, sunt necesare studii medii, cunostinte de limba engleza, disponibilitatea de relocare in Doha.

Compania aeriana ofera in schimb, printre altele, un contract de munca pe durata de trei ani, salariu net pornind de la 1579 dolari in sus, bonus la angajare, asigurare medicala si asigurare de viata.

Cei care vor fi selectati pentru joburile oferite de Qatar Airways se vor intalni cu reprezentantii companiei pe data de 23 octombrie, la hotelul Athenee Palace Hilton, conform informatiilor publicate pe pagina web a operatorului aerian.

Primul zbor din Doha, capitala statului Qatar, cu aterizare in Bucuresti, este programat pentru data de 17 ianuarie 2011.

Qatar Airways este operatorul aerian national al statului Qatar, cu sediul central in Qatar Airways Tower din Doha. Compania detine o flota formata din 84 de aeronave si opereaza zboruri catre 90 de destinatii internationale.

Este una din cele sase linii aeriene care au primit distinctia de cinci stele de la Skytrax, alaturi de Cathay Pacific, Malaysia Airlines, Singapore Airlines si Kingfisher Airlines.

Qatar Airways ofera bilete de avion catre destinatii din Africa, Asia Centrala, Europa, Orientul Indepartat, India, Orientul Mijlociu, America de Sud si Oceania.

Compania are in jur de 15.000 de angajati, din care aproximativ 10.000 de angajati directi si ceilalti 5.000 sunt angajati ai subsidiarelor.

Recent, compania a anuntat ca introduce 10 noi destinatii in 2010. Acestea includ zboruri catre Barcelona, Ankara, Copenhaga, Bangalore, Tokyo, Sao Paolo, Buenos Aires, Phuket, Nisa, Hanoi.