Tag-Archive for ◊ germania ◊

25 Jul 2011 Turistii din Egipt se intorc acasa
 |  Category: Calatorie  | Tags: , , , , , , , ,  | Comments off

Numeroase state au trimis avioane in cursul acestei saptamani in Egipt pentru repatrierea cetatenilor lor aflati in vacanta in hoteluri sau in interes de afaceri, pe care i-au sfatuit sa nu se mai deplaseze in aceasta tara, in timp ce majoritatea agentiilor de turism europene si-au anulat sejururile pana la jumatatea lui februarie.

Egipt

SUA au ordonat marti evacuarea personalului neesential de la ambasada sa din Cairo, in timp ce administratia Obama le-a recomandat deja cetatenilor americani sa evite calatoriile in Egipt.

CHINA va efectua mai multe zboruri pentru repatrierea a aproximativ 2.000 de cetateni. Doua avioane urmeaza sa paraseasca China marti, dupa ce alte doua au fost trimise luni, pentru a aduce in tara 480 de chinezi blocati pe aeroportul din Cairo. Alte doua avioane suplimentare urmeaza sa paraseasca China, unul dintre ele avand destinatia Luxor, in vederea repatrierii a 200 de turisti din Hong-Kong.

AUSTRIA a inceput sa evacueze sute de cetateni, un avion al companiei aeriene Austrian Airlines inchiriat de Ministerul austriac de Externe aterizand pe aeroportul din Viena cu 138 de pasageri la bord. Un alt avion de transport militar C-130 Hercules a aterizat ulterior cu 66 de pasageri la bord, majoritatea straini, intre care germani, francezi, britanici, cehi, un chilian si un elvetian. Potrivit Ministerului de Externe, aproximativ 1.500 de cetateni austrieci se afla in continuare in Egipt.

MAREA BRITANIE a anuntat ca va trimite miercuri un avion charter la Cairo pentru repatrierea cetatenilor britanici care vor sa paraseasca Egiptul. Potrivit autoritatilor, aproximativ 30.000 de turisti britanici se afla in prezent in acesta tara. Ministerul de Externe a descurajat orice deplasare in orase cum ar fi Cairo, Alexandria si Suez, fara a le cere insa cetatenilor sai sa paraseasca tara.

GERMANIA descurajeaza deplasarile catre Egipt. Ministerul german de Externe a anuntat ca a inchiriat un avion special care va pleca din Alexandria cu 110-112 persoane la bord, atat germani cat si de alte nationalitati europene. Companiile Lufthansa si Air Berlin au repatriat deja peste 1.000 de persoane la bordul a patru aeronave.

Egipt

23 Sep 2010 Mai putini turisti in 2010 in Romania

RomaniaPotrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), numarul sosirilor si inoptarilor in hotelurile si pensiunile din Romania a inregistrat in primele sapte luni ale anului scaderi cu 4.3% (3.26 milioane), respectiv cu 9.3% (8.36 milioane) comparativ cu perioada similara din 2009.

In aceeasi perioada, numarul de sosiri ale turistilor romani in unitatile de cazare turistica au reprezentat 77.4% din total, in vreme ce pentru turistii straini s-au inregistrat valori de 22.6%, ponderi mai slabe decat cele din perioada similara a anului 2009.

Innoptarile turistilor romani in hotelurile si pensiunile de la noi au reprezentat, in primele sapte luni, 81.7% din total, iar restul de 18.3% - turisti straini.

Sosirile vizitatorilor straini in Romania, dupa datele de la punctele de frontiera, au fost de 4.21 milioane in perioada amintita, cu 1.9% mai putin comparativ cu aceeasi perioada din 2009.

Marea parte a vizitatorilor straini a provenit din tari situate in Europa (94.7%). Din statele membre UE s-au inregistrat 61.2% din totalul sosirilor turistilor straini in Romania, cele mai multe fiind din Ungaria (40.3%), Bulgaria (17%), Germania (8.6%), Italia (7.1%) si Polonia (5%).